Inceput


20 de ani au trecut de la primul sunet, 20 de ani frumosi in care o multime de oameni minunati au incercat din greu sa ma faca nitel mai intelept. Tind sa cred ca nu au trecut in zadar, drept dovada stau muntii de amintiri frumoase alaturi de cateva cicatrici (pe trup si suflet) ce m-au facut mai putin naiv. Am fost un pusti vioi, nazbatios si greu de imblanzit, emotiv dar statornic si chibzuit iar in momentele mele de cumintenie, adesea rod al dojenlilor constructive ale parintilor, eram chiar adorabil. Cand am trecut prima oara pragul scolii nu eram decat un ghiozdan sub care se ascunde o mogaldeata de om si un buchet mare de trandafiri. In ciuda atrocitatilor la care l-am supus cred ca mai e pe undeva, prafuit si singur. Timp de vreo 4 ani de zile intreg procesul educativ se intindea dea lungul a 4-5 ore, apoi fuga spre casa pentru a prinde desenele animate de la 1:30 (chiar, ele au mai supravetuit? sau nu mai e cine sa alerge?). La cat am alergat in vremea aceea sunt surprins ca nu am devenit o bucatica de Usain Bolt, asa una mica. E, anii sau scurs si pe vremea cand intr-un final puteam ajunge si eu cu usurinta la cele mai inalte mese din casa, pe neasteptate s-a sunat a vacanta iar eu ma trezisem la giumnaziu. Alergam la fel de mult, de data asta doar ca lista era ceva mai lunga. Avusem intre timp si primele interactiuni de grad zero cu un calculator, prima mea iubire. De facto acel eviment aparent banal urma sa ma marcheze definitiv iar anii ce au urmat au fost sub semnul sau zodiacal. Dincolo de cateva puncte intermediare mai palpitante, tentativa mea (reusita zic, daca e sa numar cate persoane am iritat per caracter scris) de reporter si niste nopti mai speciale anii au trecut linistit. Bine au fost niste momente mai complicate, si nu, aici nu vorbesc de crush-ul pe care il aveam pe o colega, ci lucruri care au lovit in firea mea maliabila inca de atunci. Liceul a adus cu el prima schimbare majora, pentru prima oara eram departe de casa... Dincolo de asta au fost niste ani frumosi in care am strans destule nebunii pentru a umple un roman impartit in 3-4 manuscrise cu povesti pe care pana si bunul Creanga le-ar fi citit cu interes. Eram inger si demon in oglinda propriului eu. Tot pe atunci am gustat si primele bucati de concursuri (in format de olimpiade in mare), am experimentat cele 3 zile de mers la ore cu o inima franta si poate cel mai importat am alergat pe campuri, magnetice. Dupa ce am trecut prin anti-teza visului adolescentin, aka BAC, stat prin cateva cozi la admitere in toride zile de vara, am ajuns la facultate, de unde in 4 ani de zile la ore ne se povestea ca unii din noi vom ajunge ingineri. Evident am inceput anul 1 de la statut de "puiut^{TM}" pentru a ne boteza in primul examen si ravni la legendarul boboc. Examen dupa examen, aventura dupa aventura cu niste colegi de camera egal de fabulosi, in cel deal 4-lea an am lasat camera de camin in urma intr-un campus ce fara noi se va simti pentru o eternitate mai gol.
Imbatat cu vise si idei, am mai adaugat inca 3 ani de studentie in ceea ce pot numi cu incredere drept cea mai buna experienta academica. Evident aceasta etapa si multe altele nu ar fi fost posibile fara profesorii care au iradiat cunostinte, parinti, rude si prieteni. Intr-o incercare de a trage copertina la o parte, 20 de ani mai tarziu incerc sa inteleg daca am multumit piciul ce pornea pe un drum necunoscut cu atata vreme in urma. Hei, Adrian-20ani, ce zici?
[...]
De astazi nu voi mai tresari la mirosul cartilor din facultate, nu voi mai petrece timp prin sali de clasa in asteptarea examenelor... iar trecand pe acolo, brusc voi fi strain de toate, astazi pentru cea dinurma data sunt student. E un sfarsit in timp ce scriu aceste cuvinte. E un inceput cand il recitesc astazi.