Atlas

Cerul priveste judecator catre tine transformandu-te incet intr-un mic Atlas coplesit de ganduri. Dintre ele, incet, iti indrepti privirea intrebatoare spre orizont, cautandu-te pe tine. E una din acele zile in care inchizand pentru o clipa ochii brusc te simti liber. Tacerea iti da glas iar intunericul lumina. Rosu, verde, albastru… in mintea ta nu sunt decat nuante de gri spalacite de lumina. Zambetul tau odinioara plin de copilarie se simte astazi ieftin, aievea unui spot publicitar prost realizat in oficiul de la colt. Esti un actor perpetu a celei mai complexe scenete gandite vreodata, scrisa de tine fara sa stii in cateva sute de nopti productive in anii in care invatai sa fii, hmm…, altfel. Daca te-as fi intrebat atunci ce vei face in viata, mi-ai spune? Nu, ai continua sa scrii mai departe. Asa e mai bine. Acum cand ai insumat in tine atatea decizii crezii ca mai e loc de altele sau le-ai facut atunci pe toate? Raspund eu pentru tine astazi, precum ai facut-o tu ieri cand aveam cuvinte doar pentru mine: vei afla maine. Azi vei alege sa fii altul, maine iti va fi dor de tine.

Toate clipele ce legataneau unul de altul m-au instrainat de tine. Albul tau din priviri (inocenta) pare acum o poveste uitata in veacuri. Nu ne-a ramas decat amintirea unor idei demult cuvantate, pe vremea cand ambii credeam unul in altul si desenam cu aceeasi pensula, viata. Eu inca mai cred in tine, in fond esti lumina mea, iar eu umbra-ti. De m-ai vedea acum m-ai recunoaste? Sper ca ti-am urmat bine textul, chiar daca undeva am pierdut virgula.

Incet, cerul gri-inchis intoarce fila alaturi de tine. Din calimara cu cerneala sau scurs atatea vise… Dar, mai e loc de unul. Ai lasat ultimile randuri goale si ai pus o radera langa, folosita, uzata, o stergatoare de ganduri.

Previous Post